Râpă a jucat din nou modest și a fost depășit constant pe banda dreaptă
Steaua a început perioada de pregătire din iarnă cu un joc foarte bun contra lui Celtic. A continuat cu două partide în care a controlat jocul, cu FC Basel și Dinamo Kiev, și cu unul modest, contra lui Fenencvaros. A schimbat țara, s-a mutat din Spania în Turcia, însă lucrurile merg tot mai prost. Aseară, contra azerilor de la Qabala (locul 5 în Azerbaijan), elevii lui Laurențiu Reghecampf au prestat cel mai slab joc de până acum. Cu Tătărușanu în poartă, premieră pentru 2013, cu Tănase, Rocha și Mihai Costea titulari, liderul Ligii I a reușit contraperformanța de a nu pune în pericol nici măcar o singură dată careul lui Qabala.
Titularizarea ultimilor doi a fost, practic, o scoatere pe tarabă pentru scouterii lui Khazar Lankaran, o altă echipă de mijlocul clasamentului din Azerbaidjan care și-a manifestat interesul față de atacanții pe care Gigi Becali vrea să-i alunge din Ghencea. Bazarul ad-hoc a eșuat lamentabil, asta pentru că cei doi au avut prestații jenante, „condimentate” cu lufturi, driblinguri eșuate, centrări în pomi și pase de doi metri greșite. Totuși, în apărarea atacanților se poate aduce următorul argument: toată echipa a fost modestă. Râpă a fost din nou „buba” liniei defensive, proaspătul transfer reușind contraperformanța de a crea un veritabil bulevard pe dreapta. Chipciu continuă să alerge fără niciun rost, iar Bourceanu și Pintilii s-au zbătut degeaba la centru.
Tănase, în formă Singurul plus este constituit de apetitul pentru fotbal arătat de Tănase, titularizat inexplicabil, decarul neavând drept de joc cu Ajax. Dodel a avut un procentaj uriaș de pase precise, centrări exacte, însă a și impresionat prin procedee tehnice de excepție.
La pauză, pe teren și-au facut apariția Rusescu, Nikolic, Popa și Pîrvulescu, dar jocul Stelei nu s-a înviorat. În schimb, azerii au prins curaj și, în minutul 77, Dodo a scăpat pe contraatac și a făcut 1-0. Rezultatul s-a păstrat până la final, iar perspectiva dublei cu Ajax e din ce în ce mai înfricoșătoare.
Steaua nu mai are același ritm cu care ne obișnuise anul trecut. Sper să‑și revină până la meciul cu Ajax Ilie DUMITRESCU, analist DigiSport
STEAUA: Tătărușanu – Râpă, Szukala, Chiricheș, Latovlevici – Bourceanu, Pintilii – Chipciu, Tănase, M. Costea – Rocha
ANUNȚ De azi, se dau ultimele bilete Steaua va pune de azi în vânzare ultimele bilete pentru meciul pe care roș-albaștrii îl vor disputa în retur cu Ajax Amsterdam. Au mai rămas doar 8.500, după ce restul a fost comercializat online. Tichetele vor putea fi cumpărate de la casele de bilete de la stadionul Steaua, dar și de la Național Arena, începând cu ora 10:00. Prețurile sunt cuprinse între 60 de lei și 80 de lei.
CULISE Becali îi desconspiră pe bețivi Viața tumultoasă a unora dintre fotbaliștii steliști a fost analizată de Gigi Becali. Latifundiarul este contrariat de modul în care își gestionează timpul liber atacantul Stefan Nikolic. „Nu pot să îi critic tot timpul pe toți, îl critic doar pe ăla care mi-e nefolositor. În fața lumii îi iau apărarea, dar în fața echipei îl fac praf. Uite, Tănase și-a schimbat viața extrasportivă. Dar sunt unii cărora nu ai ce să le faci. Lui Nikolic i-am zis: «Măi, băiatule, termină o dată, ce e restaurant la tine în casă, ai numai sticle de whiskey? Ești băiat talentat, e păcat de tine». Mi-a zis că am dreptate, dar că încearcă să bea mai puțin. Am apreciat sinceritatea lui. Uite, de exemplu, Wesley mi-a zis într-o zi că a băut 42 de beri… 42 de beri, auzi”, spune uluit Becali. Acesta a mai dezvăluit că Tănase și Chipciu consumă excesiv băuturi alcoolice. Dar l-a avertizat pe ultimul să nu mai bea cât „Dodel”, pentru că nu-i face față colegului său.
LEFTER Matei e neplătit „Am vorbit cu Gabi Matei. Mi-a zis că toată lumea a luat banii, numai el nu. Are de luat salariul pe două luni. Cică vrea să vină la mine la palat. L-am întrebat: „Păi ce să faci, mă, la palat?” Ă‚știa au și tupeu”, a dezvăluit, ieri, Becali. Finanțatorul l-a refuzat pe fundaș, spunându-i că nu are de ce să-i dea bani, pentru că nu a jucat fotbal în ultima vreme. Gabi Matei a fost exclus din lotul Stelei încă de anul trecut.
AICI AI COMENTARIUL LIVE TEXT
Min90: FINAL DE MECI. Steaua – Qabala 0-1. Stelistii, la primul amical fara gol marcat Min89: Emeghara iese dupa 88 de minute de joc. Fostul stelist a reusit un meci chiar bun Min88: Prepelita trimite in dreapta pentru Adi Popa, dar mingea iese in aut Min82: Rusescu isi mai incearca o data sansa, dar mingea trece pe langa poarta Min79: Emeghara se apara foarte bine, il scoate in tusa pe Adi Popa, care scoate doar cornerul Min77: Gol Qabala! Dodo il bate pe Tatarusanu, dupa o interventie slaba a lui Chiriches! Steaua 0-1 Qabala Min76: Faza frumoasa a lui Adi Popa, centrare in fata portii, dar devierea lui Nikolic trece putin pe langa poarta
Min75: Adi Popa combina cu Filip, dar acesta este deposedat in momentul sutului Min73: Rusescu primeste in careu, este singur cu portarul, dar suteaza in acesta si Steaua bifeaza poate cea mai mare ocazie Min72: Steaua ataca fara idei, mingea ajunge la Filip, care suteaza si scoate cornerul Min71: Inca o parada a lui Tatarusanu Min69: Nikolic scoate la margine pentru Adi Popa, dar centrarea este in spatele portii Min68: Assis suteaza pe spatiul portii, dar Tatarusanu retine
Min68: II Parvulescu vede primul galben al meciului Min66: Tatarusanu repune din coltul careului mic Min61: ⇔ Intră Filip, Prepeliță și Gardoș. Ies Râpă, Szukala și Bourceanu Min58: Adi Popa centreaza, dar Diego retine Min57: Rusescu recupereaza la marginea careului mare, suteaza in cross, dar mingea se duce pe langa poarta Min56: Pintilii primeste mingea in fata portii si, desi este singur cu portarul, suteaza slab si rateaza
Min53: Pulhac este blocat in tusa de Bourceanu Min51: Adi Popa este insa o data lansat in tusa, dar scapa mingea in aut de poarta Min50: Szukala sare bine la cap, dar Adi Popa nu reuseste sa tina mingea in teren Min48: Inca un sut al lui Chipciu, dar Diego retine fara probleme Min47: Chiriches paseaza lung catre Adi Popa, acesta il gaseste pe Chipciu, dar sutul este blocat Min46: ⇔ Rusescu, Nikolic, Adi Popa si Parvulescu intra. Adi Rocha, Mihai Costea, Latovlevici si Tanase ies
Min45: Finalul primei reprize! Steaua – Qabala 0-0! Mihai Costea si Rocha slabi, Rapa mediocru, Chiriches neatent, Tanase cel mai bun. Cresc regretele stelistilor dupa absenta lui Tanase in turul cu Ajax Min44: Latovlevici centreaza lung, dar prea lung pentru Mihai Costea Min43: Inca o incercare de sut a azerilor, mingea nu ii creeaza emotii lui Tatarusanu Min42: Latovlevici suteaza mult peste poarta Min41: Mihai Costea paseaza catre Bourceanu, acesta dribleaza scurt si scoate lovitura libera de la 25 de metri
Min40: Chipciu este in careu, Emeghara se arunca in alunecare si Steaua nu primeste un posibil penalty Min40: Bourceanu paseaza lung catre Mihai Costea, acesta preia bine, dar paseaza gresit in careu Min38: Inca o neatentie in apararea Stelei, Dabo este singur cu Tatarusanu, dar acesta iese si respinge Min37: Diego respinge cu piciorul din fata lui Adi Rocha Min35: Ocazie uriasa a azerilor. Dodo reia de langa Chiriches, Tatarusanu scoate cu un reflex foarte bun. Min34: Rocha paseaza cu Pintilii, primeste in adancime, dar rateaza preluarea
Min33: Chiriches se complica, pierde mingea, dar este fault Min32: Calcai al lui Tanase, Latovlevici e in pozitie de centrare, dar este offside Min31: Tanase incearca sa joace din prima, dar pasa catre Latovlevici este putin prea tare Min30: Rapa face o greseala elementara: paseaza in centru si Steaua este aproape de o gafa Min29: Tanase este agresiv in joc, recupereaza dar mingea iese in aut Min28: Adi Rocha rateaza o preluare simpla, Qabala are aruncare de la margine
Min28: Acelasi Tanase paseaza bine catre Mihai Costea, dar Emeghara trimite un aut Min26: Tanase este de departe cel mai bun stelist. Dodel este in mijlocul majoritatii actiunilor. Tanase centreaza putin prea tare la o faza periculoasa Min25: Dodo este prins intre Rapa si Chiriches si acuza o accidentare. Meciul este intrerupt Min24: Steaua ataca in superioritate, dar pasa lui Rapa este prea puternica Min21: Latovlevici este in careu, se intoarce si il depaseste pe Emeghara, dar sutul in cross este retinut de portar Min20: Tanase centreaza excelent, Mihai Costea reia slab cu capul, desi are toata poarta in fata
Min19: Dodo centreaza usor de langa Rapa, un jucator de la Qabala este liber in careu, dar reluarea este slaba Min18: Chiriches pleaca pe atac, paseaza catre Tanase, iar de aici mingea ajunge la Mihai Costea. Este fault in atac Min16: Adi Rocha este lansat inca o data in adancime, dar este greoi si pierde prim-planul Min15: Emeghara paseaza lung, dar mingea este protejata de Rapa si Tatarusanu repune din coltul careului mic. Min13: Pulhac cere ingrijiri medicale si jocul este intrerupt Min12: Szukala recupereaza in careul advers, paseaza pentru Tanase, care este devansat in ultima clipa
Min12: Tanase paseaza inca o data superb catre Pintilii si este corner pentru Steaua Min10: Chipciu centreaza peste toata apararea, mingea ajunge la Tanase, care suteaza din prima, dar mult pe langa poarta. Steaua bifeaza prima ocazie mai acatarii. Min9: Tanase scapa pe dreapta, centreaza si scoate cornerul Min9: Pulhac repune de la margine Min8: Chiriches risca in aparare, dar scapa de adversarul direct si paseaza pe flancul drept. Min7: Inca o pasa pe culoar pentru Mihai Costea, dar Emeghara ii ia fata stelistului si scoate faultul
Min6: Tanase paseaza superb pe culoar, Chipciu primeste si suteaza in blocaj Min5: Rocha scoate in margine, Rapa centreaza bine, dar Mihai Costea este sub minge Min4: Steaua combina in terenul propriu, Rapa paseaza scurt cu Pintilii Min2: Adi Rocha incearca sa paseze direct spre Mihai Costea, dar mingea este recuperata de azeri Min2: Emeghara este pe teren si repune din lovitura libera Min1: Incepe meciul! Steaua are mingea in primul amical din Turcia
Steaua începe azi cea de-a doua serie de amicale, în Turcia. Dacă în stagiul de la Marbella Reghe a dictat mai mult antrenamente „fizice”, în Antalya steliștii au mai mult de lucru cu mingea.
Primul adversar al Stelei este Qabala. Azerii au jucat și cu cei de la Petrolul, în fața cărora s-au impus cu 2-0.
Mihai Costea va fi foarte probabil titular, în speranța că Steaua va reuși să îl vândă la Khazar Lankaran. ProSport a anunțat în exclusivitate că atacantul este foarte aproape să fie cedat la azeri.
Steaua, echipa probabilă:
Tătărușanu – Râpă, Chiricheș, Szukala, Latovlevici – Bourceanu, Pintilii – Chipciu, Tănase, Costea – Rocha
Programul Stelei în Turcia
30 IANUARIE – FC STEAUA – QABALA FK (AZERBAIJAN) – 19:30 – CALISTA SPORTS COMPLEX 1 FEBRUARIE – FC STEAUA – STURM GRAZ (AUSTRIA) – 20:00 – CALISTA SPORTS COMPLEX 3 FEBRUARIE – FC STEAUA – DINAMO MOSCOVA (RUSIA) – 13:00 – MAXX ROYAL SPORTS COMPLEX 5 FEBRUARIE – FC STEAUA – MLADA BOLESLAV (CEHIA) 7 FEBRUARIE – FC STEAUA – SLOVAN BRATISLAVA (SLOVACIA) 9 FEBRUARIE – FC STEAUA – FK JABLONEC (CEHIA)
INTRĂ‚ ÎN CONCURS PENTRU A CÂȘTIGA BILETE LA STEAUA – AJAX
INTRĂ‚ ÎN CONCURS PENTRU A CÂȘTIGA BILETE LA CFR – INTER
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER